Concurs: Meseria mea – Brățară de aur!
Înveți cu drag o profesie? Poți fi un exemplu pentru alți tineri să facă același lucru?
Atunci acest concurs este pentru tine!
“Meseria mea – Brățară de aur!″ oferă tuturor elevilor sau formabililor din domeniul învățământului vocațional, profesional și tehnic ocazia de a realiza un material video de maxim 1 minut în care să prezinte modul în care ar atrage și alți tineri să învețe o meserie.
Pentru a participa, trebuie să ne trimiți materialul video (fișier sau link) în care să ne spui cine ești, care este profesia pe care o înveți, de ce consideri că ea poate fi atractivă pentru alți tineri și să convingi că o meserie înseamnă un viitor.
Materialele video trebuie trimise în perioada 09 – 13.11.2020 (ora 23.59) pe adresa de e-mail: concursvetweek@gmail.com, cu Subiectul: Concurs săptămâna VET.
Toate clipurile primite vor fi promovate pe pagina de Facebook Erasmus+Romania în perioada 16-20 noiembrie 2020, iar pe data de 21 noiembrie le vom anunța pe cele care au primit cele mai multe voturi (like-uri/aprecieri). Cele mai apreciate 3 testimoniale vor fi premiate cu vouchere în librării online și articole promoționale Erasmus+.
Dacă ți-am stârnit interesul, îți dorim mult succes și așteptăm materialul tău!
Regulamentul concursului poate fi consultat la linkul următor: https://www.erasmusplus.ro/stire/vrs/IDstire/832

Va multumim,
ECHIPA de sarbatoare (VET KA1&KA2)