19 Martie – Ziua Scolii

Aceasta scoala l-a ales ca patron spiritual pe Sfantul Iosif.Sfanta Familie nu are nimic in comun cu Nasterea Domnului

Lui ne rugam de fiecare data cand dorim sa obtinem bunul mers al scolii, rezultate bune in activitatea didactica si la invatatura, liniste si intelegere in colectivele de elevi si de cadre didactice.

Sfantul Iosif este exemplul de urmat in ceea ce priveste ascultarea, devotamentul, pacea, acceptarea situatiilor de neinteles, constiinciozitatea in munca de zi cu zi.

Sfantul Iosif  este calauzitorul actiunilor noastre si il sarbatorim  in ziua de 19 Martie a fiecarui an. 

Aceasta este si Ziua Scolii – Ziua Portilor Deschise pentru toti cei care doresc sa cunoasca activitatea acestei institutii de invatamant.


Cine este Sfantul Iosif?

Potrivit Evangheliei după Matei și celei după Luca, Iosif se trage din tribul lui Iuda, din neamul și casa lui David ,  fiind astfel legătura între neamul regesc și Christos.

Iosif era logodit cu o fecioară numită Maria, despre care s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. Iosif, după cum spune Evanghelia, “fiind drept și nevoind s-o dea pe față, a voit s-o lase pe ascuns”

(Mt 1, 19).

Corectitudinea lui Iosif se manifestă prin faptul că nu vrea să acopere cu numele său un copil al cărui tată nu este cunoscut, dar și prin faptul că este convins de virtutea Mariei și nu vrea să o lase în seama rigorilor legii, repudiind-o

Un înger îi apare în vis și-i risipește temerile. Atunci, Iosif o ia la el pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Isus. Iosif ajunge împreună cu Maria la Betleem, deoarece, din porunca lui Cezar Augustus, toți locuitorii trebuiau să se înscrie la recensământ în cetatea de origine.

Pruncul Isus se naște la Betleem. Iosif, fiind înștiințat, tot în vis, că regele Irod încearcă să-l omoare pe nou-născut, fuge împreună cu Maria și cu pruncul Isus în Egipt,rămânând acolo până la moartea regelui. S-a temut însă să se întoarcă în Iudeea, deoarece acolo domnea fiul lui Irod; de aceea, s-a stabilit în Galileea, la Nazaret

Ultima dată este menționat în evanghelie cu ocazia pelerinajului la Ierusalim, când Isus, în vârstă de 12 ani, s-a pierdut de părinții săi. Maria și Iosif îl caută trei zile, după care îl găsesc în Templu, în mijlocul învățaților.

Nu se știe cât a trăit Iosif; din puținele informații ale evangheliilor despre el, reiese că era un om al credinței și de încredere, cunoscător al tainelor dumnezeiești, un om tăcut. Ca soț al Fecioarei Maria i-a ținut loc de tată lui Isus.

Sfinte Iosife, roaga-te pentru noi!